2006
Miercuri, 7 martie 2012
Raport
privind activitatea
Direcţiei pentru Sport a Judeţului Covasna
pe anul 2006
Direcţia pentru Sport a Judeţului Covasna este un serviciu public deconcentrat în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, care are atribuţii stabilite prin Legea Educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, modificată şi completată ulterior, ultima dată prin Legea 124 din 2006.
D.S.J. Covasna pe baza „Strategiei Generale de Organizare şi Dezvoltare a Activităţii de Educaţie Fizică şi Sport din România pentru perioada 2005-2008” precum şi a Strategiei de organizare şi dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport din judeţul Covasna pe aceeaşi perioadă, pornind de la realităţile existente în mişcarea sportivă covăsneană, în anul 2006 s-au întreprins măsuri care vizează în principal perfecţionarea organizării şi înbunătăţirii conţinutului întregii activităţi, realizarea principalelor atribuţii, în centrul atenţiei situându-se asigurarea organizatorică şi materială a acţiunilor sportive proprii, sprijinirea unităţilor sportive din judeţ, rezolvarea problemelor unităţilor sportive şi a sportivilor.
Activitatea sportivă a fost organizată pe 3 programe:
1. Promovarea sportului de performanţă
2. Sportul pentru toţi
3. Întreţinere, funcţionare şi dezvoltarea bazei materiale sportive
a) Analiza realizării obiectivelor şi indicatorilor din programul „Promovarea sportului de performanţă”
Pentru anul 2006, DSJ Covasna a stabilit o serie de obiective şi indicatori de performanţă pentru sporirea prestigiului judeţului pe plan naţional şi internaţional prin susţinerea ramurilor de sport şi stimularea sportivilor de înaltă performanţă internaţională cât şi a celor de interes naţional practicate în judeţul nostru.
Pentru îndeplinirea acestor obiective s-a acţionat în următoarele direcţii:
1. Susţinerea pregătirii speciale a sportivilor cu reale perspective de calificare şi participare la campionatele naţionale, balcanice, europene şi mondiale la ramurile de sport atletism, lupte libere, gimnastică, etc.
2. Susţinerea activităţii sportive de performanţă la nivel judeţean, în perspectiva promovării la cel mai înalt nivel naţional: ex.promovarea echipei de handbal feminin CSM Sf.Gheorghe în Superliga naţională (locul I.în Divizia A Seria Est la sfârşitul turului).
Din bugetul pe anul 2006 al D.S.J. Covasna s-a acordat sprijin financiar sportivilor de performanţă din cadrul CSM: 19.772 lei, din care pentru atletism 6.000 lei, lupte 6.300 lei, handbal 6.472 lei, gimnastică 1.000 lei. Altor entităţi sportive s-a acordat suma de 2.520 lei.
Din transferuri, s-a alocat de către Agenţia Naţională pentru Sport suma de 16.000 lei, din care s-au acordat la Asociaţia Judeţeană de Atletism 2.900 lei, la Asociaţia Judeţeană de Baschet 3.038 lei, la Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi 2.570 lei, A.S. Clubul Sugaş Sfântul Gheorghe 2.500 lei, Asociaţia Tenis Club 13 Sfântu Gheorghe 800 lei, Clubul Auto-Crono 2.500 lei, la Handbal club Madison Travel Junior 1.692 lei.
MEDALII OBŢINUTE LA COMPETIŢII INTERNAŢIONALE OFICIALE:
|
|
Aur
|
Argint
|
Bronz
|
|
Atletism
|
-
|
1
Campionatele Balcanice
|
2
Campionatele Balcanice,
Cupa Europei
|
|
Ju-jitsu
|
-
|
1
Campionatele Balcanice
|
|
|
TOTAL
|
-
|
2
|
2
|
MEDALII OBŢINUTE LA CAMPIONATELE NAŢIONALE:
|
Nr.crt.
|
Ramura de sport
|
Aur
|
Argint
|
Bronz
|
Total
|
|
1.
|
Atletism
|
9
|
2
|
7
|
18
|
|
2.
|
Karate
|
6
|
4
|
1
|
11
|
|
3.
|
Lupte libere
|
7
|
11
|
13
|
31
|
|
4.
|
Gimnastică
|
1
|
2
|
5
|
8
|
|
5.
|
Tenis de masă
|
2
|
0
|
0
|
2
|
|
6.
|
Hochei pe iarbă
|
1
|
0
|
0
|
1
|
|
7.
|
Judo
|
0
|
0
|
2
|
2
|
|
8.
|
Motociclism (moto cros)
|
0
|
1
|
0
|
1
|
|
9.
|
Automobilism,karting
|
1
|
0
|
2
|
3
|
|
10.
|
Ju - Jitsu
|
2
|
0
|
1
|
3
|
|
11.
|
Ecvestră
|
2
|
3
|
1
|
6
|
|
12.
|
Baschet
|
0
|
1
|
0
|
1
|
|
|
TOTAL GENERAL
|
31
|
24
|
32
|
87
|
Pentru susţinerea activităţii sportive de selecţie şi promovarea copiilor şi juniorilor în sportul de performanţă s-au organizat competiţii sportive cu caracter de selecţie la atletism, handbal, fotbal, lupte libere, karate, baschet.
b) Analiza realizării obiectivelor şi indicatorilor din programul „Sportul pentru toţi”
Obiectivul principal în acest program la reprezentat crearea unui cadru social şi organizatoric favorizant, susţinut de DSJ Covasna în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi, cu filiala Covasna a Academiei Olimpice Române, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliile locale pentru stimularea şi sprijinirea practicării activităţilor fizice şi sportive de către un număr cât mai mare de cetăţeni într-un cadru organizat în vederea menţinerii sănătăţii.
Astfel s-au organizat competiţii sportive de mare anvergură cum ar fi: Serbările Zăpezii la Comandău, Semimaratonul Sf.Gheorghe, Ziua de alergare Gall Lajos ed.XVI, Cupa de vară la tenis de câmp, Cupa Sf.Gheorghe la Streetball şi Badminton, Cupa Speranţelor la Tenis de câmp, Cupa Zilele oraşului Covasna la cros, tenis de masă, şah, skanderberg, Cupa Zilele municipiului Tg.Secuiesc la cros, ciclism, minifotbal, handbal, popice, Crosul Moş Nicolae, precum şi Campionatele Judeţene Şcolare la ramurile sportive: atletism, baschet, handbal, fotbal, volei, tenis de masă, şah cât şi Crosul Olimpic în toate oraşele judeţului.
Deasemenea, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Covasna s-a organizat un cros, cu ocazia Zilei Naţionale Fără Tutun, pentru elevii claselor V-VIII din municipiul Sfântu Gheorghe , numărul de participanţi fiind de 442.
Prin acţiunile organizate, a fost atrasă o mare parte a populaţiei, la activităţi de practicare a sportului pentru sănătate şi recreere, precum şi menţinerea şi valorificarea tradiţiilor în domeniul sportului pentru toţi.
c) Analiza realizării obiectivelor şi indicatorilor din programul „Întreţinere, funcţionare şi dezvoltare a bazei materiale sportive” din judeţ
La sediul D.S.J. Covasna există 4 terenuri de tenis de câmp, un teren betonat şi o sală de forţă, care sunt funcţionale prin grija amenajatorilor de bază sportivă, angajaţi ai D.S.J. Covasna. Prin prestarea de servicii către terţi obţinem venituri proprii.
În urma convorbirilor purtate cu oficialităţile judeţului şi ale municipiului Sf.Gheorghe, s-au trasat principalele obiective investiţionale pentru reşedinţa de judeţ. În acest sens, s-a mutat amplasamentul sălii de sport ce urma să fie construită la sediul Direcţiei pentru Sport, în incinta Complexului Sportiv „Stadion” urmând ca la sediul DSJ Covasna să se construiască un modern „Complex de Recuperare Sportivă” .
Deasemeni în cursul anului 2006 a fost definitivat şi mobilat spaţiul alocat pentru Cabinetul Judeţean de Medicină Sportivă, urmând ca în 2007, printr-un parteneriat cu DSP Covasna, să devină funcţional.
d) Stadiul realizării protocoalelor sau convenţiilor de parteneriat încheiate cu primăriile, inspectoratele şcolare judeţene şi alte instituţii
- In anul 2006 s-au încheiat un număr de 22 protocoale de colaborare în parteneriat cu administraţiile publice locale, asociaţiile şi cluburile sportive din judeţ după cum urmează:
- Cu Primăria municipiului Sf.Gheorghe 9 protocoale:
- Cupa Sf.Gheorghe la Streetball;
- Cupa Sf.Gheorghe la Badmington;
- Cupa Sf.Gheorghe la Handbal fete şi băieţi;
- Cupa Sf.Gheorghe la Arte Marţiale şi Judo;
- Cupa Sf.Gheorghe la Tenis de Câmp;
- Cupa Sf.Gheorghe la Baschet fete şi băieţi;
- Cupa Sf.Gheorghe la Tenis de Masă;
- Ziua de alergare Gall Lajos;
- Gala Sportului Covăsnean;
- Cu Primăria municipiului Tg.Secuiesc 2 protocoale:
- Zilele KSE Tg.Secuiesc;
- Gala Sportului Covăsnean;
- Cu Primăria Orasului Covasna 3 protocoale:
- Zilele Oraşului Covasna;
- Campionatul Orăşenesc de Footsal;
- Gala Sportului Covăsnean;
- Cu Primăria oraşului Baraolt 2 protocoale:
- Zilele oraşului Baraolt;
- Gala Sportului Covăsnean;
- Cu Primăria oraşului Intorsura Buzăului 1 protocol:
- Gala Sportului Covăsnean;
- Cu Consiliul local Comandău 1 protocol:
- Serbările zăpezii ediţia a IV-a;
- Cu Clubul Auto-Crono Sf.Gheorghe 1 protocol:
- Concurs de accelerare Auto-Moto;
- Cu Clubul Ciucaşul Intorsura Buzăului 1 protocol:
- Concurs de Schi Alpin Campionii Buzaielor;
- Cu Clubul Elevilor Intorsura Buzăului 1 protocol:
- Acţiune Interculturală sportiv – turistică „Pui de Brad” ed.XXII
- Cu Clubul Elevilor Baraolt 1 protocol:
- Festivalul Internaţional de Dans şi Gimnastică ediţia a X-a.
În total parteneriate, DSJ Covasna a alocat (cofinanţat) fonduri în valoare de 15.611,85 lei.
e) Organizarea şi derularea calendarului sportiv local şi judeţean
În cadrul programelor desfăşurate, principalul instrument de lucru l-a constituit “Calendarul Competiţional al Judeţului Covasna”.
La realizarea calendarului sportiv de performanţă s-a ţinut seama de Planul anual de organizare şi desfăşurare a activităţii sportive din judeţ, urmărindu-se îndeaproape realizarea obiectivelor concrete ale ramurilor şi unităţilor sportive.
La constituirea calendarului sportiv judeţean, asociaţiile sportive şi cluburile interesate în organizarea unor acţiuni sportive din judeţ au transmis propuneri privind întocmirea calendarului sportiv judeţean.
Pe parcursul anului s-au desfăşurat şi alte acţiuni neincluse iniţial în acest Calendar Competiţional, acţiuni organizate la nivelul oraşelor şi comunelor din judeţ. Trebuie remarcat Consiliul Local Tg.Secuiesc care a organizat un număr mare de competiţii locale tradiţionale.
Analiza realizării calendarului sportiv judeţean s-a efectuat trimestrial, iar lunar s-a raportat stadiul îndeplinirii acestuia la A.N.S.
|
Nr. crt.
|
DENUMIREA INDICATORULUI
|
REALIZAT cumulat de la 01.01.2006
|
|
1
|
Nr. de competiţii cuprinse în calendarul sportiv al D.S.J.
a) realizate
din care b) finanţate
|
a) 63
b) 54
|
|
2
|
Valoarea totală a cheltuielilor efectuate pentru organizarea şi desfăşurarea comp. sp. prev. în calendarul DSJ
|
18430,06
|
|
3
|
Cost mediu al unei competiţii din calendarul sportiv al DSJ (2:1 b)
|
341,30
|
|
4
|
Număr total de comp.org.în judeţ, altele decât cele prevăzute în calendarul sportiv al DSJ
|
11
|
|
5
|
Nr. acţiuni sportiv-recreative, altele decât cele prevăzute în calendarul DSJ
|
13
|
|
6
|
Valoarea totală a cheltuielilor efectuate pentru org. şi desf. acţiunilor/activitatea sp. recreative, altele decât cele prevăzute în calendarul DSJ
|
6593,16
|
|
7
|
Cost mediu al unei acţiuni / activităţi recreative (9:8)
|
507,17
|
Deasemenea am prezentat semestrial Instituţiei Prefectului Judeţului Covasna modul de îndeplinire a obiectivelor.
f) Situaţia sportului şcolar din judeţ şi propuneri de optimizare a acestuia
La nivelul judeţului activitatea sportivă şcolară se desfăşoară la 3 Cluburi Sportive Şcolare, înfiinţate pe lângă 3 unităţi şcolare, întrucât nu avem nici un liceu cu program sportiv de sine stătător.
Aceste trei unităţi sunt:
1.Grupul Şcolar Kos Karoly din Sf.Gheorghe cu următoarele secţii: baschet băieţi, fotbal, handbal fete şi băieţi, lupte libere.
|
Secţii
|
Nr.
profesori/antrenori
|
Nr.
sportivi legitimaţi
|
|
5
|
14
|
223
|
Sportivi în loturile naţionale - 6.
Medalii obţinute la campionate naţionale: 10 de aur şi 11 de argint şi bronz.
Sportivi promovaţi la secţii de seniori - 20.
2. Liceul Teoretic Mikes Kelemen Sf.Gheorghe cu secţii de atletism, baschet fete şi gimnastică.
|
Secţii
|
Nr.
profesori/ antrenori
|
Nr.
sportivi legitimati
|
|
3
|
12
|
113
|
Sportivi in loturile naţionale - 3.
Medalii obţinute la campionatele naţionale: 7 de aur şi 6 de argint şi bronz.
Sportivi promovaţi - 4.
Rezultatele obţinute de sportivii acestor două unităţi sunt pe măsura condiţiilor create de către Inspectoratul Şcolar Judeţean. Din partea Primăriei Sf. Gheorghe s-au obţinut sumele necesare desfăşurării activităţii acestora.
3. Liceul Teoretic Nagy Mozes Tg.Secuiesc cu următoarele secţii: baschet băieţi, handbal fete, judo, tenis de masă, fotbal.
Această unitate în 2006 a avut rezultate foarte bune la tenis de masă şi bune la handbal fete şi judo .
|
Secţii
|
Nr.
profesori/antrenori
|
Nr.
sportivi legitimati
|
|
5
|
5
|
120
|
Sportivi în loturile naţionale - 4.
Medalii obţinute la campionatele naţionale: 2 de aur şi 7 de argint şi bronz.
Sportivi promovaţi - 6.
În cadrul programului „Sportul pentru Toţi”, Inspectoratul Şcolar Judeţean, în anul 2006, a organizat campionate judeţene şcolare la toate ramurile sportive ce se practică în judeţ: atletism, baschet, handbal, fotbal, volei, tenis de masă, şah, badminton, gimnastică, DSJ asigurând premiile (cupe şi medalii) primilor trei clasaţi.
Competiţiile sportive comune ale Inspectoratului Şcolar şi Direcţiei pentru Sport au cuprins toate categoriile de vârstă şcolară şi acestea au constituit un prilej de selecţie pentru unităţile sportive şcolare.
In vederea îmbunătăţirii situaţiei sportului şcolar la nivel judeţean, propunem reînfiinţarea Campionatelor Naţionale ale Liceelor, cu extensie pentru Campionatele Naţionale ale Şcolilor Generale.
g) Situaţia constituirii asociaţiilor judeţene pe ramură de sport, precum şi a asociaţiilor sportive fără personalitate juridică
DSJ Covasna, începând cu anul 2002, a sprijinit acţiunea de transformare, reorganizare şi constituire a structurilor sportive în conformitate cu prevederile Legii 69/2000, în scopul organizării activităţii sportive prin cluburi, asociaţii sportive fără personalitate juridică, asociaţii judeţene pe ramuri de sport.
În judeţul Covasna, în anul 2005, existau un număr de 4 asociaţii judeţene pe ramuri de sport :
- Asociaţia Judeţeană de Atletism;
- Asociaţia Judeţeană Sportul pentru toţi;
- Asociaţia Judeţeană Fotbal;
- Asociaţia Judeţeană de Baschet.
In anul 2006 s-a constituit Asociaţia Judeţeană de Handbal şi s-au depus actele de înfiinţare pentru Asociaţia Judeţeană de Tenis de Masă şi Asociaţia Judeţeană de Tenis de Câmp.
Asociaţia Judeţeană de Tenis de Masă şi Asociaţia Judeţeană de Handbal urmează să obţină în scurt timp Certificatul de Identitate Sportivă, actele fiind trimise la Registru Sportiv. Pentru Asociaţia Judeţeană de Tenis de Câmp s-au demarat procedurile de înfiinţare.
Toate asociaţiile judeţene au sediul la DSJ Covasna.
Asociaţii sportive fără personalitate juridică la finele anului 2006 sunt în număr de 57 dintre care 26 sunt asociaţii sportive şcolare.
In 2006 au fost înfiinţate 2 asociaţii sportive fără personalitate juridică.
h) Aprecierea şi evaluarea situaţiei personalului salariat cu atribuţii în domeniu
Printr-o muncă colectivă, personalul cu atribuţii în domeniul sportului împreună cu conducerea, au coordonat şi îndrumat activitatea sportivă a Judeţului Covasna, achitându-se cu succes de sarcinile avute.
i) Situaţia şi modul de funcţionare a sistemului de medicină sportivă şi asistenţă medicală în judeţ (asistenţă medicală la antrenamente şi competiţii, acordarea avizului medical, etc)
În judeţul Covasna nu există un cabinet propriu-zis de medicină sportivă, asistenţă medicală la competiţiile sportive fiind asigurată de un singur medic de specialitate în persoana dr. Bencze Sarolta şi 2 asistenţi medicali.
Acordarea avizului medical pentru sportivi se efectuează conform unor programări stabilite de comun acord cu asociaţiile sportive şi cluburile din judet.
În urma discuţiilor purtate cu Instituţiile Statului abilitate să ia decizii în acest sens (Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Sf.Gheorghe, Direcţia Sanitară) s-a hotărât ca în Planul de Insvestiţii pe termen scurt şi mediu să cuprindem înfiinţarea Cabinetului Judeţean de Medicină Sportivă la sediul DSJ Covasna din str.Banki Donath nr.25. Acest lucru a fost realizat urmând ca în 2007 să devină şi funcţională, prin asigurarea serviciilor unui medic de medicină sportivă, de două ori pe săptămână, pus la dispoziţie de DSP Covasna.
j) Măsuri şi modalităţi de îndrumare şi control în teritoriu
În cursul anului 2006,în baza programării vizitelor la structuri sportive şi la administraţiile publice locale s-au efectuat deplasări în toate oraşele din judeţ, unde s-au dezbătut cu primarii şi viceprimarii oraşelor, precum şi cu alte persoane implicate în activitatea sportivă a judeţului, aspectele privind dezvoltarea activităţii sportive, baza materială şi înfiinţarea de noi structuri sportive în aceste localităţi.
Referenţii de specialitate s-au implicat permanent în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor cuprinse în calendarul competiţional.
k) Relaţia şi sprijinul acordat de Direcţia judeţeană, clubului din subordinea A.N.S., asociaţiilor judeţene pe ramură de sport şi celorlate structuri sportive, conform legii
D.S.J. Covasna şi în anul 2006 a acordat sprijin Clubului Sportiv Municipal din toate punctele de vedere, mai ales financiar în pregătirea sportivilor de performanţă. Astfel s-au acordat indemnizaţii de efort şi de pregătire în valoare de 19.772 lei.
Considerăm relaţia dintre D.S.J. şi C.S.M. ca fiind deosebită.
l) Rolul şi implicarea Direcţiei judeţene în susţinerea şi organizarea activităţii sportive în comunele şi oraşele mari
În cadrul programului Sportul pentru toţi, D.S.J. Covasna a acordat sprijin financiar şi metodic în vederea organizării serbăriilor oraşelor, acţiuni de mare anvergură.
De asemenea cu Primăria comunei Comandău s-a organizat a III-a ediţie a Serbărilor Zăpezii, acţiune considerată de către participanţi ca fiind foarte reuşită.
Tot cu sprijinul primarilor şi viceprimarilor, fiecare unitate sportivă a întocmit proiecte de calendar sportiv pe anul 2006, unde au fost cuprinse toate competiţiile sportive.
Cunoscând toate competiţiile organizate pe teritoriul Judeţului, s-a întocmit calendarul sportiv judeţean şi s-a trecut la defalcarea bugetului pe acţiunile propuse.
m) Modalităţi de colaborare cu organele administraţiei publice locale, inspectoratul şcolar judeţean, alte instituţii implicate în sport
Datorită unei conlucrări bune cu organele administraţiei publice locale, s-a reuşit ca sportivii să se bucure de o mai mare susţinere financiară. Astfel Primăria oraşului Sf.Gheorghe a acordat sprijin financiar echipei de fotbal divizionare C, echipei de handbal fete şi nu în ultimul rând Cluburilor Sportive Şcolare din municipiu.
Menţionăm faptul că în anul 2006 Consiliul Local al municipiului Tg. Secuiesc a fost alături de sportul din zonă, susţinând material discipline ca: fotbal, handbal, baschet, tenis de masă, hochei, etc.
În vederea realizării obiectivelor propuse DSJ Covasna a colaborat şi în cursul anului 2006 cu Prefectura, Primăriile, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu diferite organizaţii, agenţi economici, persoane fizice şi juridice care au posibilitatea şi dorinţa de a contribui la susţinerea activităţii sportive din judeţ.
Împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean s-au organizat campionate judeţene şcolare la toate ramurile sportive: atletism, baschet, handbal, fotbal, volei, tenis de masă.
Şi pe această cale aducem mulţumiri inspectorului Farkas Csaba, profesorilor şi antrenorilor din cadrul structurilor sportive judeţene.
Dorim să aducem mulţumiri instituţiilor şi firmelor care prin sprijinul lor, au contribuit la organizarea şi desfăşurarea activităţilor sportive din judeţ, precum şi desfăşurarea în condiţii bune a Galei Sportului Covă snean 2006 şi Gala Sportului Transilvan ediţia a III-a.
Realizarea execuţiei bugetare pe 2006 la Direcţia pentru Sport a judeţului Covasna se prezintă astfel:
- lei RON-
|
INDICATOR
|
Prevăzute în B.V.C.
|
REALIZATE
|
%
|
|
VENITURI TOTAL
din care:
-Alocaţii bugetare
-Venituri proprii
CHELTUIELI - TOTAL
|
328.630
309.230
19.400
328.630
|
325.233
309.230
16.003
306.734
|
99,0
100,0
82,5
93,3
|
Din totalul sumelor prevăzute mai sus, pentru „Activitatea sportivă” situaţia execuţiei bugetare se prezintă astfel:
-lei RON-
|
INDICATOR
|
Prevăzute în B.V.C.
|
REALIZATE
|
%
|
|
VENITURI TOTAL
din care:
-Alocaţii bugetare
-Venituri proprii
- Transferuri
CHELTUIELI - TOTAL
|
84.400
55.000
13.400
16.000
84.400
|
83.077
55.000
12.077
16.000
81.011
|
98,4
100,0
90,1
100,0
96,0
|
Joi, 18 martie 2021
Miercuri, 7 martie 2012
RAPORT
Privind activitatea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Covasna în anul 2004
Direcţia pentru Sport a Judeţului Covasna este un serviciu public deconcentrat în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, care are atribuţii stabilite prin Legea Educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, modificată şi completată ulterior prin Legea 427 din 2004, ce vizează în principal organizarea şi desfăşurarea activităţilor sportive din judeţ.
D.S.J. Covasna pe baza „Strategiei Generale a Activităţii Sportive în România” elaborată de Ministerul Tineretului şi Sportului şi a Strategiei generale de organizare şi dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport din judeţul Covasna pe perioada 2001-2004, pornind de la realităţile existente în mişcarea sportivă covăsneană, în anul 2004 a întreprins măsuri care vizează în principal perfecţionarea organizării şi înbunătăţirii conţinutului întregii activităţi, realizarea principalelor atribuţii, în centrul atenţiei situându-se asigurarea organizatorică şi materială a acţiunilor sportive proprii, sprijinirea unităţilor sportive din judeţ, rezolvarea problemelor unităţilor sportive şi a sportivilor.
Activitatea sportivă a fost organizată pe 4 programe:
1. Promovarea sportului de performanţă
2. Sportul pentru toţi
3. Întreţinere, funcţionare şi dezvoltarea bazei materiale sportive
4. Mişcare pentru sănătate
A. Stadiul îndeplinirii obiectivelor prevăzute în strategia de dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport a Judeţului Covasna pe perioada 2001-2004.
Pentru anul 2004, DSJ Covasna a stabilit o serie de obiective şi indicatori de performanţă prevăzute în legislaţia existentă în domeniul sportului. Astfel, s-a acordat prioritate ramurilor sportive de înaltă performanţă internaţională cât şi a celor de interes naţional practicate în judeţul nostru: atletism, lupte libere, gimnastică, karate, handbal fete, hochei pe iarbă, fotbal.
Pentru îndeplinirea acestor obiective s-a acţionat în următoarele direcţii:
1. Susţinerea pregătirii speciale a sportivilor cu reale perspective de calificare şi participare la campionatele balcanice, europene şi mondiale.
2. S-a înfiinţat filiala judeţeană a Academiei Olimpice Române, preşedinte al acesteia fiind doamna Revesz Katalin.
3. S-a finalizat construcţia celor 6 săli de sport din cadrul Programului de guvernare “Săli de Sport” în localităţile Tg.Secuiesc, Breţcu, Covasna, Baraolt, Ozun şi Întorsura Buzăului. Trei dintre acestea, respectiv sălile de sport din localităţile Breţcu, Tg. Secuiesc şi Covasna au fost inaugurate în cursul anului 2004 şi date în folosinţă.
4. S-au iniţiat demersurile necesare pentru construcţia unei Săli de sport prin finanţare guvernamentală, la sediul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Covasna.
5. A fost realizată pagina Web a DSJ Covasna, având adresa dsjcovasna.planet.ro, pe care cei interesaţi de sport, pot găsi informaţii utile despre activitatea DSJ Covasna şi sportul covăsnean.
6. În anul 2004, în cadrul Programului “2004-Anul European al Educaţiei Fizice şi Sportului”, s-au desfăşurat o serie de acţiuni în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, după cum urmează:
- “Pui de brad” – Crasna 2004, ediţia XX”;
- Crosul “Ziua Europei”;
- Crosul Sf. Gheorghe;
- Crosul Moş Nicolae;
- Campionatului Naţional al Liceelor la Fotbal, Baschet, Handbal, Volei, Şah, ediţia a II-a, la care s-au înscris un număr mare de licee, fiecare echipă primind mingi de fotbal baschet, volei, handbal, iar echipele câştigatoare cupe, medalii, diplome şi echipament sportiv.
Ca obiective în domeniul sportului de performanţă specificăm:
Planificat Realizat
1. sportivi în loturi: 24 30
2. medalii obţinute la Campionatele Naţionale 70 80
3. medalii obţinute la competiţii internaţionale 10 14
B. Situaţia constituirii şi activitatea asociaţiilor judeţene pe ramură de sport precum şi a asociaţiilor sportive fără personalitate juridică.
DSJ Covasna începând cu anul 2002 a sprijinit acţiunea de transformare, reorganizare şi constituire a structurilor sportive în conformitate cu prevederile Legii 69/2000 în scopul organizării activităţii sportive prin cluburi, asociaţii sportive fără personalitate juridică, asociaţii judeţene pe ramuri de sport.
În judeţul Covasna s-au constituit un număr de 4 asociaţii judeţene pe ramuri de sport :
- asociaţia judeţeană de atletism;
- asociaţia judeţeană sportul pentru toţi;
- asociaţia judeţeană fotbal;
Pentru asociaţiile judeţene de baschet şi tenis de masă s-au demarat procedurile de înfiinţare. Asociaţia Judeţeană de Baschet urmează să obţină în scurt timp certificatul de identitate sportivă.
Asociaţia judeţeană de atletism formată din 2 cluburi şi o asociaţie sportivă fără personalitate juridică au organizat şi desfăşurat acţiuni conform calendarului sportiv judeţean şi naţional.
Asociaţia judeţeană de fotbal Covasna îşi desfăşoară activitatea în sediul DSJ Covasna. În anul 2004, AJF Covasna a organizat toate competiţiile de nivel judeţean şi interjudeţean din calendarul sportiv propriu, campionat judeţean de seniori şi juniori pe 2 categorii:
- campionat de fotbal divizia D: Şoimii Baraolt, Avîntul Ilieni, Előre Tălişoara, IAS Cîmpul Frumos, Carpaţi Covasna, Club Sportiv Micfalău, Nemere Ghelinţa, Perkő Sânzieni, Transkurier Sf. Gheorghe, Stăruinţa Bodoc, Progresul Brateş, Progresul Chichiş, Progresul Sita Buzăului, Prima Brăduţ, Victoria Ozun, FC Ojdula.
- campionat de fotbal judeţean: Oltul Chilieni, AS Hăghig, Recolta Tamasfalău, Bradul Comandău, Mikes Zagon, FC Breţcu, Ferar Telechia, FC Cernat, FC Moacşa, Avântul Catalina, Akácos Surcea, Partizanul Roşu Păpăuţi, Venus Zăbala, Bálványos Turia, Voinţa Boroşneul Mare, Oltul Coşeni.
La nivelul copiilor şi juniorilor s-a organizat campionatul juniorilor-C, iar în colaborare cu I.S.J. campionatul municipal şi judeţean al şcolilor generale şi liceelor.
Pentru toate categoriile de vârsta s-au organizat competiţii pe teren redus cât şi în sală.
La A.J.F. s-au afiliat 60 de structuri sportive cu certificat de identitate sportivă, 43 de asociaţii fără personalitate juridică şi 17 structuri sportive de drept privat (cluburi).
Asociaţii sportive fără personalitate juridică sunt în număr de 48, dintre care 21 sunt asociaţii sportive şcolare.
C. Analiza realizării indicatorilor din programul “Promovarea Sportului de performanţă”:
Vă prezentăm indicatorii de performanţă şi gradul lor de realizare:
- mii lei -
|
Nr. crt.
|
Denumirea indicatorilor
|
Planificat
|
Realizat
|
|
1.
|
Număr competiţii prevăzute în calendarul sportiv judeţean
|
54
|
71
|
|
2.
|
Număr competiţii sportive finanţate
|
27
|
22
|
|
3.
|
Total cheltuieli competiţii sportive
|
100.000
|
77520
|
|
4.
|
Cost mediu organizare competiţie sportivă (mii lei / competiţie) 3:1
|
-
|
3524
|
|
5.
|
Număr competiţii sportive organizate la nivelul Judeţului
|
54
|
71
|
|
6.
|
Gradul de realizare a competiţiilor sportive (%) 5/1 x 100
|
100
|
131
|
|
7.
|
Număr sportivi de performanţă care au beneficiat de sprijin financiar
|
35
|
81
|
|
8.
|
Total cheltuieli privind sportivii de performanţă care au beneficiat de sprijin financiar
|
50.000
|
148.695
|
Din bugetul pe 2004 al D.S.J. Covasna s-a acordat sprijin financiar sportivilor de performanţă din cadrul CSM : 148.695.000 lei.
Din transferuri, s-a alocat de către Agenţia Naţională pentru Sport suma de 60.000.000 lei, din care s-au acordat la Hockey Club Sf. Gheorghe 8.000.000 lei, la Asociaţia Judeţeană de Atletism 21.000.000 lei, A.S. Clubul Sugaş Sfântul Gheorghe 7.000.000 lei, Asociaţia Clubul Sportiv Electrica Sf. Gheorghe 13.000.000 lei, Asociaţia Tenis Club 13 Sfântul Gheorghe 11.000.000 lei
MEDALII OBŢINUTE LA COMPETIŢII INTERNAŢIONALE OFICIALE:
|
|
Aur
|
Argint
|
Bronz
|
|
Atletism
|
3
- la Campionatele Balcanice de Atletism
|
5
2- la Campionatele Balcanice de Atletism
3 – la Cupa Europei Atletism
|
3
1 – la campionatele Balcanice de Atletism
2 – la Cupa Europei Atletism
|
|
Hochei pe iarbă
|
-
|
1
la Campionatele Balcanice junioare
|
-
|
|
Karate
|
-
|
-
|
2
la Campionatele Europene
1- la individual
1- la echipe fete
|
|
TOTAL
|
3
|
6
|
5
|
MEDALII OBŢINUTE LA CAMPIONATELE NAŢIONALE:
- Zilele Sf. Gheorghe;
- Zilele oraşului Baraolt;
- Zilele oraşului Covasna;
- Zilele oraşului Tg. Secuiesc;
- Campionatul judeţean copii atletism;
- Concurs de şah;
- Crosul Moş Nicolae.
Au fost organizate întreceri sportive de tenis de masă, tenis de câmp, baschet, minifotbal, înot la sfârşit de săptămână.
G. Aprecierea şi evaluarea activităţii personalului salariat cu atribuţii în domeniul sportului:
Printr-o muncă colectivă, personalului cu atribuţii în domeniul sportului împreună cu conducerea, au coordonat şi îndrumat activitatea sportivă a Judeţului Covasna, achitându-se cu succes de sarcinile avute.
Astfel, la evaluarea activităţii depuse, dl. Ruzsa-Denes Ştefan, dl. Răducuţă Gheorghe şi dl. Tudose Florian au obţinut rezultate foarte bune.
H. Organizarea şi desfăşurarea calendarului sportiv judeţean:
În cadrul programelor desfăşurate, principalul instrument de lucru l-a constituit “Calendarul Competiţional al Judeţului Covasna”.
La realizarea calendarului sportiv de performanţă s-a ţinut seama de Planul anual de organizare şi desfăşurare a activităţii sportive din judeţ, urmărindu-se îndeaproape realizarea obiectivelor concrete ale ramurilor şi unităţilor sportive.
La constituirea calendarului sportiv judeţean, asociaţiile sportive şi cluburile interesate în organizarea unor acţiuni sportive din judeţ au transmis propuneri privind întocmirea calendarului sportiv judeţean.
Pe parcursul derulării programului “2004 – Anul European al Educaţiei Fizice şi Sportului” au fost desfăşurate şi alte acţiuni neincluse iniţial în acest Calendar Competiţional.
I. Situaţia sportului şcolar din judeţ şi propuneri de optimizare a acestuia:
La nivelul judeţului activitatea sportivă şcolară se desfăşoară pe lângă 3 unităţi şcolare, întrucât nu avem nici un Club Sportiv Şcolar sau liceu cu program sportiv de sine stătător.
Aceste trei unităţi sunt:
1.Grupul Şcolar Kos Karoly din Sf.Gheorghe cu următoarele secţii: baschet băieţi, fotbal, handbal fete şi băieţi, lupte libere, hochei pe gheaţă şi schi alpin. Tot în cadrul acestei unităţi sunt şi clase cu program sportiv la fotbal şi handbal fete.
|
Secţii
|
Nr.
profesori/
antrenori
|
Nr.
sportivi
|
Nr.
sportivi legitimaţi
|
|
7
|
18
|
403
|
269
|
Rezultatele obţinute de sportivii acestei unităţi sunt pe măsura condiţiilor create de către Inspectoratul Şcolar Judeţean. Din partea Primăriei Sf. Gheorghe s-au obţinut sumele necesare desfăşurării activităţii acestui club. Scoatem în evidenţă activitatea bună desfăşurată de către antrenorii Policsek Andras, Jancso Gabor, Szerzo Arpad la handbal fete. La baschet :Vancsa Albert. La fotbal antrenorii Siklodi Ferenc şi Bartha Ferenc. La lupte libere Matefi Arpad.
2. Liceul Teoretic Mikes Kelemen Sf.Gheorghe cu secţii de atletism, baschet fete şi gimnastică precum şi clase cu program sportiv.
Rezultatele obţinute de sportivii acestei unităţi în 2004 sunt mulţumitoare în raport cu alocaţia acordată de la bugetul de stat şi bugetul local.
Colectivul de profesori şi antrenori este bun. Mulţumim şi cu această ocazie antrenorilor Revesz Katalin, Csutak Tamas, Balogh Marta, Kover Sandor.
De asemenea rezultate foarte bune au fost obţinute de profesoara Vancsa Kato, Olah Ioan şi Bende Iosif.
|
Secţii
|
Nr.
profesori
/antrenori
|
Nr.
sportivi
|
Nr.
sportivi legitimati
|
|
3
|
13
|
212
|
76
|
3. Liceul Teoretic Nagy Mozes Tg.Secuiesc cu următoarele secţii: baschet băieţi, handbal fete, judo, tenis de masă, fotbal.
Această unitate în 2004 a avut rezultate foarte bune la tenis de masă şi bune la handbal fete şi judo în condiţia în care alocaţiile de la bugetul de stat şi bugetul local pe 2004 a fost relativ mică.
|
Secţii
|
Nr.
Profesori/
antrenori
|
Nr.
sportivi
|
Nr.
sportivi legitimati
|
|
5
|
5
|
156
|
86
|
În cadrul programului „Sportul pentru Toţi”, Inspectoratul Şcolar Judeţean în anul 2004 a organizat campionate judeţene şcolare la toate ramurile sportive ce se practică în judeţ: atletism, baschet, handbal, fotbal, volei, tenis de masă, şah.
J. Situaţia şi modul de funcţionare a sistemului de medicină sportivă în judeţ:
În judeţul Covasna nu există un cabinet propriu-zis de medicină sportivă, asistenţă medicală la competiţiile sportive fiind asigurată de un singur medic de specialitate prin persoana dr. Bencze Sarolta şi 2 asistenţi medicali.
Acordarea avizului medical pentru sportivi se efectuează conform unor programări stabilite de comun acord cu asociaţiile sportive şi cluburile din judet.
Propunem înfiinţarea unui cabinet de medicină sportivă la sediul D.S.J. Covasna.
K. Măsuri şi modălităţi de îndrumare şi control în teritoriu:
În cursul anului 2004, s-au efectuat deplasări în toate oraşele din judeţ, unde s-au dezbătut cu primării şi viceprimarii oraşelor, precum şi cu alte persoane implicate în activitatea sportivă a Judeţului, aspectele privind dezvoltarea activităţii sportive, baza materială şi înfiinţarea de noi structuri sportive în aceste localităţi.
Referenţii de specialitate s-au implicat permanent în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor cuprinse în calendarul competiţional.
De asemenea, s-a înfiinţat Consiliul Consultativ al D.S.J. Covasna, cu următoarea componenţă:
· Prefectura Covasna-Corbu Ioan;
· Consiliul Judeţean -Szabo Ferenc;
· Inspectoratul Şcolar Judeţean -Farkas Csaba;
· Direcţia de Sănatate Publică-Popescu Carmen;
· Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna-Roman Toma;
· Comandamentul Jud. de Jandarmi-Şerb Aurel, Bolocan Cristinel;
· Primăria Sf.Gheorghe-Nagy Zoltan;
· Primăria Tg.Secuiesc-Finna Ştefan Blajiu;
· Primăria Baraolt-Bartha Imre;
· Primăria Covasna-Gocz Tibor;
· Primăria Întorsura Buzăului-Renga Alexandru;
· CSM Sf.Gheorghe -Santa Carol, Baki Janos;
· C.S. Master Karate Club-Pakocs Ferenc;
· Bibco Biborţeni-George Carcadia;
· A.J. Sportul pt. Toţi - Romtelecom SA-Gabriel Vrânceanu;
· A.J. Fotbal Covasna-Fekete Iuliu Tibor;
· Secuiana SA Tg. Secuiesc-Imreh Bela;
· CS KSE Tg. Secuiesc(Primaria)-Finna Stefan Blajiu;
· A.J.Atletism - Revesz Katalin;
· Grup Şlar Kos Karoly-Vancsa Albert;
· Liceul Mikes Kelemen-Balogh Marta, Vancsa Kato;
· Hockey Club-Iordan Dumitru;
· Romtelecom SA-Buftea Constantin.
L. Asigurarea condiţiilor de pregătire socio-profesională a sportivilor din loturile olimpice şi Naţionale:
În cadrul Clubului Sportiv Municipal, condiţiile desfăşurării antrenamentelor loturilor Naţionale şi olimpice sunt din ce în ce mai bune. Există o centrală proprie de încălzire, este asigurată ventilaţia sălii. La cantina sportivilor sunt condiţii foarte bune de servire a mesei.
Tot mai multe loturi Naţionale şi olimpice doresc să se antreneze la CSM, bucurându-se de condiţiile oferite.
Pista sintetică de atletism este foarte bine întreţinută şi exploatată la maximum atât de sportivii noştri cât şi de cei ai loturilor Naţionale şi olimpice.
În vederea desfăşurării unor campionate de atletism de nivel naţional şi internaţional este necesară o dotare, şi anume: blocstarturi, sector săritura înălţime, sector săritura cu prajina, sector aruncări suliţă, greutate, garduri. În acest sens avem promisiuni din partea Federaţiei Române de Atletism, prin bunăvoinţa doamnei Iolanda Balas Soter.
M. Relaţia şi sprijinul acordat de direcţia judeţeană clubului din subordinea Agenţiei Naţionale din judeţ:
D.S.J. Covasna şi în anul 2004 a acordat sprijin Clubului Sportiv Municipal din toate punctele de vedere, mai ales financiar în pregătirea sportivilor de performanţă. Astfel s-au acordat indemnizaţii de efort şi de pregătire în valoare de 148.695.000 lei.
Considerăm relaţia dintre D.S.J. şi C.S.M. ca fiind foarte bună.
N. Rolul şi implicarea D.S.J. în susţinerea şi dezvoltarea activităţii sportive în comunele şi oraşele din judeţ:
În cadrul programului Sportul pentru toţi, D.S.J. Covasna a acordat sprijin financiar şi metodic în vederea organizării serbăriilor oraşelor, acţiuni de mare anvergură.
De asemenea cu Primăria comunei Comandău s-a organizat a II-a ediţie a Serbărilor Zăpezii, acţiune considerată de către participanţi ca fiind foarte reuşită.
Tot cu sprijinul primărilor şi viceprimarilor, fiecare unitate sportivă a întocmit proiecte de calendar sportiv pe anul 2004, unde au fost cuprinse toate competiţiile sportive.
Cunoscând toate competiţiile organizate pe teritoriul Judeţului, s-a întocmit calendarul sportiv judeţean şi s-a trecut la defalcarea bugetului pe acţiunile propuse.
O. Conlucrarea cu organele administraţiei publice locale, inspectoratul şcolar judeţean, alte instituţii implicate în sport:
Datorită unei conlucrări bune cu organele administraţiei publice locale, s-a reuşit ca sportivii să se bucure de o mai mare susţinere financiară. Astfel Primăria oraşului Sf.Gheorghe a acordat sprijin financiar echipei de fotbal divizionare C, echipei de handbal fete şi nu în ultimul rând şcolilor sportive din municipiu.
În vederea realizării obiectivelor propuse DSJ Covasna a colaborat şi în cursul anului 2004 cu Prefectura, Primăriile, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi cu diferite organizaţii, agenţi economici, persoane fizice şi juridice care au posibilitatea şi dorinţa de a contribui la susţinerea activităţii sportive din judeţ.
Împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean s-au organizat campionate judeţene şcolare la toate ramurile sportive: atletism, baschet, handbal, fotbal, volei, tenis de masă, hochei pe iarbă, hochei pe gheaţă.
Şi pe această cale aducem mulţumiri inspectorului Farkas Csaba şi profesorilor şi antrenorilor din cadrul structurilor sportive judeţene.
Dorim să aducem mulţumiri instituţiilor şi firmelor care prin contribuţia lor financiară au contribuit la organizarea şi desfăşurarea activităţilor sportive din judeţ.
Direcţia Judeţeană de Sport Covasna